Din viitoarele mele memuare…

Ah, tinereţe… Cum au spus-o toţi şi cum o zic şi eu,este cea mai suculentă perioada a vieţii. E o portocală coaptă, dulce şi plină de suc, care se aşteaptă stoarsă pînă la ultima picătură.

Doar tînăr, porţi mereu ochelarii roz şi vezi lumea în culori aprinse. Nu pot să spun că odată ce am trecut de tinereţe , s-a oprit să curgă şi sucul. El curge cu o presiune mai ostenită, mai lenoasă. E o dovadă că tinereţea a mers sub presiune înaltă, fără pauze de recreare. Exact. Ca oricare tinereţe, a mea a fost „formată” din mai multe evenimente, însă ochelarii roz îi păstrez şi acum, ca o amprentă a tinereţii, ce-mi servesc ca filtru. Într-un recipient al amintirilor voi avea doar sucul curat, limpede şi dulce, iar seminţele, pieliţa şi aţele ce mereu se opresc îm gît le pun în alt vas, pe care e scris „lucruri de-o importanţă redusă” , deşeuri. Cu toate acestea, nu-mi închipui o portocală fără cojiţă şi fără „aţişoarele” acelea. Aceste „deşeuri” asigură, de fapt, naturaleţea portocalei. Îmi place că e naturală şi nu e hibridizată…